Se vorbeste des in ultimul timp in presa nationala si internationala despre “riscul” si “teama” de deflatie, dandu-se drept exemplu Marea Recesiune. Cu toate acestea, există multe motive sa fim optimisti cu privire la deflație, după cum arată înregistrările istorice și teoria economică. În ultimii 150 ani, au existat multe perioade deflaționiste într-o varietate de țări. Cu excepția Marii Recesiuni, toate aceste perioade au coincis cu o creștere economică pozitivă. De exemplu, între 1869 și 1915, prețurile din SUA au scăzut cu aproximativ 38%, în timp ce PIB-ul real s-a triplat. Mai mult decât atât, între 1920 si 1929, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Japonia, Danemarca și Argentina s-au confruntat cu o puternica deflație asociata cu o creștere a PIB-ului aproape la fel de puternica. La cealaltă extremă este Marea Recesiune, când intre 1929 și 1933 nivelul prețurilor a scăzut cu aproximativ 25% si PIB-ul real a scăzut cu aproape 27%. Un exemplu mai recent este deflația în Japonia care a inceput in 1994. Acest caz este, în general, văzut ca un exemplu negativ de deflație. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de clare. Creșterea PIB-ului real în Japonia este lenta, dar pozitiva.

Există multe temeri legate de deflație. În primul rând, se afirma de multe ori că deflația reduce cererea agregată de bunuri si servicii deoarece consumatorii vor amâna achizițiile de bunuri, anticipând o scădere a prețurilor viitoare. În al doilea rând, deflația neanticipata crește povara datoriei pentru debitori (ceea ce probabil reduce consumul pentru debitori intr-o mai mare masura decat creditorii isi maresc consumul). Cu toate acestea, deflația anticipata (cum ar fi perioada actuala) nu ar trebui să afecteze rata reală a dobânzii, care este ceea ce conteaza pentru deciziile de economisire si consum. Laureatul premiului Nobel in economie, Milton Friedman, a susținut că bancile centrale ar trebui să caute, nu sa evite, să aiba drept obiectiv deflatia (moderata).

Există o a treia teama asociata cu deflația. Este foarte comuna parerea că scăderea prețurilor va obliga firmele să reducă salariile și locurile de muncă din cauza profiturilor micsorate . Acest lucru este posibil dacă deflația este asociata cu o reducere a cererii agregate de bunuri si servicii (cum s-a intamplat in timpul Marii Recesiuni). Insa acest lucru nu este posibil daca deflatia este asociata cu o crestere a ofertei agregate de bunuri si servicii (cum s-a intamplat in SUA intre 1989 si 1896). Deflatia asociata cu o crestere a ofertei agregate este realizabila atunci cand are loc o creștere puternică a productivității firmelor, aceasta contribuind la scaderea generalizata a preturilor. Ce concluzie sa tragem cu privire la actuala experienta deflaționistă din Uniunea Europeana? Totul depinde de U.E. și capacitatea fiecărei țări de a stimula cererea agregată pe termen scurt. Un lucru este sigur. Scăderea prețului petrolului (într-o mare măsură datorita creșterii producției de petrol si gaz din SUA) care reduce costurile pentru firme, reprezintă o veste bună pentru tarile Uniunii Europene.

Bibliografie:
Bowler T. (2015). “Falling oil prices: Who are the winners and losers?”. BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/business-29643612

Cochrane J. (2014). “Who’s afraid of little deflation”. Blog article, http://johnhcochrane.blogspot.co.uk/2014/12/who-is-afraid-of-little-deflation-op-ed.html

Cochrane J. (2014). “Deflation Skeptics”. Blog article, http://johnhcochrane.blogspot.co.uk/2014/07/deflation-skeptics.html

Guran M. (2014). “De ce trec europenii la dobanzi negative…”. http://www.biziday.ro/2014/06/05/de-ce-trec-europenii-la-dobanzi-negative/

Plosser C.I. (2003). “Deflating Deflationary Fears”. Working Paper, http://www.shadowfed.org/wp-content/uploads/2010/03/plosser_1103_a.pdf