Cine ce primeşte şi de ce – Cuvânt înainte

Economişti care construiesc un sistem de admitere mai echitabil și care, efectiv şi fără nici o exagerare, salvează vieţi la propriu? Cine ar fi crezut!? Alvin Roth (pe scurt, Al) este un economist atipic. În 2012, a primit împreună cu Lloyd Shapley Premiul Nobel pentru contribuţiile sale atât teoretice, cât şi practice, la „proiectarea” unor pieţe de „matching”.

Dar ce înseamnă a proiecta o piaţă? Şi ce înseamnă o piaţă de matching?

La modul ideal, o piaţă ar trebui să fie un cadru în care participanţii să-şi poată exprima preferinţele şi să poată tranzacţiona liber. De prea multe ori însă, o astfel de piaţă ideală, fie este confundată cu o piaţă în care orice este permis, fie este prezentată în contrast cu o piaţă în care există multe restricţii şi reglementări. Ceea ce se pierde din vedere între aceste extreme este faptul că, de fapt, chiar şi pieţele în care participanţii se pot exprima şi pot tranzacţiona liber, fără a fi neapărat excesiv reglementate, funcţionează totuşi mai bine când sunt guvernate de reguli şi instituţii care le înlesnesc funcţionarea.

Uneori aceste reguli şi instituţii evoluează treptat, de la sine, iar pieţele funcţionează bine. Alteori însă, evoluţia duce la pieţe ce funcţionează defectuos ori chiar intră în colaps – şi atunci e de dorit ca regulile şi instituţiile să fie (re)concepute, (re)proiectate.

Împreună cu colaboratorii săi, Al şi-a dedicat mult timp atât studierii pieţelor care funcţionează defectuos, cât şi celor care funcţionează bine. Comparându-le, a cristalizat, în timp, un set de proprietăţi-cheie care fac diferenţa. Cartea descrie atât aceste proprietăţi, cât şi procesul prin care au fost identificate, precum şi importanţa lor. De asemenea, prezintă algoritmi uşor de înţeles, care sunt remarcabili tocmai pentru că, folosiţi corect, produc soluţii compatibile cu aceste proprietăţi.

Firul narativ este construit plecând de la observaţii evidente care sunt îmbinate gradual cu puncte de vedere inteligente şi neaşteptate. Expunerea este vie, presărată cu anecdote savuroase şi este mereu concretă, bazată aproape în întregime pe exemple din aşa-numitele pieţe de matching, pieţe care ar trebui să fie familiare oricui a fost în situaţia de a merge la şcoală, de a aplica pentru o slujbă, ori de a folosi un site web în speranţa găsirii unui partener.

Dar ce înseamnă totuşi aceste pieţe de matching? Sunt ele atât de diferite şi de importante cât să justifice adoptarea unui nou cuvânt, matching, ca neologism?

În general, piaţa este înţeleasă ca un loc în care cererea se întâlneşte cu oferta, bunurile sunt standardizate, identitatea participanţilor este irelevantă, iar tranzacţiile sunt intermediate exclusiv pe baza preţurilor. De exemplu, dacă doresc să cumpăr 100 de acţiuni identice la bursa din Londra, preţul acestora este dat de cerere şi ofertă, iar atâta vreme cât îmi pot permite să le cumpăr, nimic nu mă împiedică să o fac. Nu e nevoie să conving vânzatorul că eu sunt cel mai potrivit cumpărător. La rândul meu, atâta timp cât obţin aceste acţiuni, îmi este indiferent dacă 60 provin de la un vânzator, iar restul de 40 de la altul.

Modelul anterior este, probabil, cel mai cunoscut publicului şi funcţionează excelent pentru multe pieţe importante, însă nu este potrivit pentru toate pieţele. De fapt, foarte multe pieţe în care ajungem să participăm de-a lungul vieţii sunt diferite.

De exemplu, Universităţile din St. Andrews și Stanford la care lucrez sunt prestigioase şi atractive, iar numărul aplicaţiilor de admitere primite depăşeşte cu mult numărul locurilor disponibile. Deşi situaţia se repetă an de an, niciuna dintre cele două universităţi nu alege să ridice nivelul taxelor de şcolarizare ca doar cei mai bogați studenţi să şi le poată permite. Taxele rămân suficient de mici încât un numar mare de studenţi să poată aplica, iar universităţile îşi rezervă dreptul de a-şi alege studenţii. Nu este suficient, așadar, ca un student să aleagă să urmeze o universitate, ci trebuie ca şi universitatea să aleagă să admită acest student. Această dublă coincidenţă a alegerilor este o caracteristică care defineşte aşa-numitele pieţe de matching. Spre deosebire de bursa din Londra, identitatea universităţilor şi a studenţilor contează enorm, iar preţul (taxele de şcolarizare) nu este esenţial pentru a balansa cererea şi oferta.

În această carte sunt discutate multe astfel de pieţe de matching şi proprietăţile lor. Accentul este pus pe pieţele în (re)proiectarea cărora Al a fost implicat direct şi a avut un rol determinant, cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe (şi în care nu exista preţ!), care a fost practic inventată de Al şi de colaboratorii săi.

Alte pieţe noi, facilitate de platforme, ca de exemplu Airbnb şi Uber, ori în care tehnologia joacă un rol principal, cum ar fi pieţele de capital cu tranzacţii rapide (high frequency trading) sunt, de asemenea, menţionate.

Presărată cu un umor fin şi scrisă accesibil, cartea este fascinantă, oferind o privire de ansamblu asupra muncii lui Al şi a colaboratorilor săi. Într-un context în care, pe fondul unor crize macroeconomice majore, credibilitatea economiei ca ştiinţă a fost, deseori, pusă în discuţie, Al prezintă publicului o latură a ştiinţelor economice care nu are o acoperire mediatică importantă şi este foarte puţin cunoscută, deşi, paradoxal, este probabil cea în care s-au înregistrat cele mai remarcabile şi clare progrese. O carte care merită citită şi celebrată!

Notă: Textul de mai sus reprezinta prefaţa ediţiei in limba română a cărţii „Cine ce primeşte si de ce”, de Alvin Roth, şi este reprodus aici cu permisiunea autorului.

5 thoughts on “Cine ce primeşte şi de ce – Cuvânt înainte”

  1. Bune-s toate si frumoase, dar de ce, draga profesore, e nevoie sa folosim neologismul “matching”? Nu sunt urmas de-al lui Pruteanu, chiar nu am simpatii, dar cred ca limba romana nu este, totusi, atat de saraca. Ati fi putut folosi, sa dau doar cateva exemple, “piata combinativa” sau “piata de combinatii” sau “piata de asocieri bilaterale” et caetera.

    1. Multumesc pentru comentariu! Va asigur ca propunerea de a adopta “matching” ca neologism a fost indelung cantarita. Nu am uitat limba romana, insa traducerile pe care le propuneti, alaturi de o serie de multe altele pe care le-am considerat, nu redau fidel generalitatea si limitarile “matching”-ului asa cum este el folosit in literatura de specialitate, ori in aceasta carte. As fi bucuros daca in timp se vor cristaliza termeni de specialitate si in romana insa pana atunci,…

      1. Nu-i mare bai ca voi economistii si noi fizicienii si ei altii cu pretentii am adoptat de mult verbul “to match” sub forma usor romanizata, de exemplu “eu maciuiesc”, “tu maciuiesti”, “noi meciuim”, s.a.m.d. Prin urmare, trebuia doar sa ii ziceti, neaos, “piata de maciuiala” sa sune 100 % autohton si sa nu mai supere prutenii! 😆

  2. Stimate Alexandru Nichifor,
    Va rog sa imi dati voie sa va felicit pentru text!
    E subiect important si cre la noi nu e discutat. Se face tambalau mare ca bani si taxe, dar nu citim nimic pe mecanisme care nu lucreaza cu preturi! Dar la examenul de capacitate sau cel de bacaulaureat e exact cum zice domnul Roth si explicati dumneavoastra, cu mecanisme din astea cu piete de matching! Trebuie sa citim toti cartea asta.
    Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *